"Rock Steady, book" 12.10.2009

As vrea sa spun acum, ca cel mai sumbru loc in care am fost, a fost Sp. Fundeni, din Bucuresti, la sectia de leucemie. Acolo, copii sunt departe cu gandul de a mai fi copii fericiti. Inca de la intrare imaginea mi-a fost tulburata, privind niste copii dusi pe niste targi, ca pe niste bagaje, la morga. Nu imi iese din cap acea imagine cutremuratoare, care pentru sufletul meu a fost ca o sageata ce imi patrundea carnea, ajungand in inimia si inundand tot restul organelor in sange abundent. Apoi am pasit pe culoar, unde deja cu lacrimi in ochi, mi-a fost inundata privirea si mai mult de alti copii de data asta nu morti, ci vii pe cale sa moara. Erau copii cu diferite boli de inima de ficat, dar de cele mai multe ori bolnavi de leucemie... Pentru moment mi-am adus aminte de saptamanile pe care mi le petrecusem in Spitalul “Marie Curie”, cand eram doar un copil, suferind de o rara malformatie. Si acolo vazusem destui copii bolnavi de diferse boli dar nu cum vazusem in acest Sp. Fundeni. Am ramas marcat pe viata, de imaginea unor copii care aveau fetele ca ale unor batrini, posomorati si cu o exprimare a fetei imposibila pentru niste copii. Se citea tristete si durere in ochii lor, multi fiind obisnuiti cu medicamente, cu transfuzii de sange, sau citostatice. Reusind sa le pun cap la cap, sau incercand mai bine spus, am fost distrus si am ramas cu imaginea acelor copii in ochi. Azi, as vrea sa ii vad din nou, as vrea sa ii stiu intr-un parculet cum se joaca cu lopatica in nisip sau cum alearga sa prinda prima fiinta zburatoare pe care o vad in mijolul primaverii, cum alearga sa prinda fluturii sau cum isi murdaresc nasucurile de polen atunci cand miros pentru prima oara o floare. Cum din din prima clipa sa uita in ochii tai si iti spun mama, tata... De ce trebuie sa fie inchisi acolo acei copii, asteptandu-si moartea ce va veni in cele din urma sa le ia sufletele nevinovate. De ce viata a fost facuta, sa curme mintiile omenirii? De ce sunt ei acolo? Din cauza noastra, din cauza urei. Sunt ingeri, cu care mai tarziu ne vom intalni, carora le vom saruta piciorusele gingase.
De ce suntem asa de nepasatori? De ce nu ne gandim atunci cand “ne distram”, cand facem lucruri care ne fac sa ne simtim bine, nu ne gandim ca undeva, intr-un renumit Sp. Din aceasta tara, niste copii se privesc cu tristete o jucarie, si nu se pot bucura, fiind prea rapusi de boala. De ce? De ce suntem asa de rai? De ce nu ne uitam in urma. E mai bine sa ne fie noua bine si ei sa sufere, pana in ultima clipa a zilelor lor.

Dintre stele ne privesti !

Acum, au trecut doar 6 saptamani. Nu stim cand...
As vrea sa pot sti ca tu citesti acest blog. As vrea sa imi dai macar un semn. Mai stiu ca sunt un pacatos pe acest pamant si nu vei putea scrie unui pacatos... Nu te-am uitat, sper sa nu crezi asta ! Stii ce fac, ma vezi, ma asculti.
Nu pot sa inteleg multe lucruri. Asa ca am sa imi astern tot ceea ce nu inteleg scriind aici, pe blogul creat pentru tine. De cand nu mai esti traiesc confuz. Privesc confuz oamenii ce ma inconjoara si nu ii mai recunosc. Vreau sa cred, ca am o credinta in Cel de Sus mai mare ca niciodata. Stiu ca el ne apara, oriunde am fi. Am ramas niste nimicuri pe acest pamant. Multi nu isi dau seama ce fac, nerealizand prea multe. Aberez? Scriindu-ti, cred ca tu vei vedea aceste randuri.
Moartea? Dar tu nu ai murit. Tu inca existi !!! Cel ce spune ca ai murit este un nebun. Eu nu accet asta... De ce sa cred ca nu mai esti cand inca existi.?

Cateodata privesc cerul, destul de des. Asta de cand nu ma esti printre noi, de cand ai plecat. Si il privesc. Si nu ma mai satur pentru ca stiu ca esti acolo... As vrea sa il pot atinge, dar nu pot. In sufletul meu se framanta multe. Zilnic. Zilnic imi aduc aminte de tine. Si nu te stiu decat de 5 ani. Putin...putin...
Am devenit un calator in lumea in care se intampla multe lucruri groaznice. Esti acum langa cineva care imi era mie drag, foarte drag. Stii despre cine vorbesc, caci ti-ai adus aminte cand "a plecat" de mine. As vrea sa ii transmiti ceea ce simt. Simt lumea, cum a simtit-o el si eu nu am fost si nici nu voi fi celebru. Dar o simt la fel, caci nu trebuie sa fii celebru si faimos pentru a vedea lumea exact asa cum este.

Maine iti voi aprinde o lumanare... Sa ma ierti cand nu am facut-o....sa ma ierti.
Ma voi gandi la tine, in continuare...

Al tau prieten,

Dragos

Floare de colt, floare de nufar,
Prea curand si prea mult sufar,
Floare de trandafir,
Intoarce-te inapoi,
Sa te privesc o data,
Sa fim doar amandoi.
Floare, de culoare movalie,
Stii doar ce este,
Floarea ce-ti place tie,
Floarea ce acum este,
In mainile tale...

Eu plang si sufar, ne-ai parasit devreme,
Floare de nufar esti si asta vei fi o vreme.
Cu toti plangem, frumoasa noastra fata,
Degeaba plangem, degeaba plange tata.
Degeaba plange si mama, ce-n pantec te-a purtat,
Sa infloresti vesnic o viata a sperat.
Tu floare movalie, sa nu condamni pe nimeni,
Ca cei ce plang, ei te-au iubit, cum n-au iubit pe nimeni...
Te-au iubit, cum soarele rasare in dimineti de rai,
Cand cade roua dulce, in dimineti de Mai.
Te-am iubit si-n sfantul asfintit,
Cand ne rugam cu toti, cu sufletu' amortit.

By
Dragos Pavel

Din pura dragoste...

Un suflet cald...

Un suflet cald, ce incet sa stins,
O stea pe cer ce sa aprins,
O stea ce mult va licari,
In ochii mei ce cald vor urmari.

Tu inima, fara sa vrei mi-ai sagetat,
Si m-ai lasat cu totul indurerat,
Abia astept acolo sa ajung !
N-am sa te cert, obrajii am sa-i ating,
Cu buzele, caci dor mi-a fost...
De ochii tai...de tine, draga noastra,
Lipsit-ai mult, ce-a fost a fost...
Un suflet cald, tu esti a noastra...