"Rock Steady, book" 12.10.2009

As vrea sa spun acum, ca cel mai sumbru loc in care am fost, a fost Sp. Fundeni, din Bucuresti, la sectia de leucemie. Acolo, copii sunt departe cu gandul de a mai fi copii fericiti. Inca de la intrare imaginea mi-a fost tulburata, privind niste copii dusi pe niste targi, ca pe niste bagaje, la morga. Nu imi iese din cap acea imagine cutremuratoare, care pentru sufletul meu a fost ca o sageata ce imi patrundea carnea, ajungand in inimia si inundand tot restul organelor in sange abundent. Apoi am pasit pe culoar, unde deja cu lacrimi in ochi, mi-a fost inundata privirea si mai mult de alti copii de data asta nu morti, ci vii pe cale sa moara. Erau copii cu diferite boli de inima de ficat, dar de cele mai multe ori bolnavi de leucemie... Pentru moment mi-am adus aminte de saptamanile pe care mi le petrecusem in Spitalul “Marie Curie”, cand eram doar un copil, suferind de o rara malformatie. Si acolo vazusem destui copii bolnavi de diferse boli dar nu cum vazusem in acest Sp. Fundeni. Am ramas marcat pe viata, de imaginea unor copii care aveau fetele ca ale unor batrini, posomorati si cu o exprimare a fetei imposibila pentru niste copii. Se citea tristete si durere in ochii lor, multi fiind obisnuiti cu medicamente, cu transfuzii de sange, sau citostatice. Reusind sa le pun cap la cap, sau incercand mai bine spus, am fost distrus si am ramas cu imaginea acelor copii in ochi. Azi, as vrea sa ii vad din nou, as vrea sa ii stiu intr-un parculet cum se joaca cu lopatica in nisip sau cum alearga sa prinda prima fiinta zburatoare pe care o vad in mijolul primaverii, cum alearga sa prinda fluturii sau cum isi murdaresc nasucurile de polen atunci cand miros pentru prima oara o floare. Cum din din prima clipa sa uita in ochii tai si iti spun mama, tata... De ce trebuie sa fie inchisi acolo acei copii, asteptandu-si moartea ce va veni in cele din urma sa le ia sufletele nevinovate. De ce viata a fost facuta, sa curme mintiile omenirii? De ce sunt ei acolo? Din cauza noastra, din cauza urei. Sunt ingeri, cu care mai tarziu ne vom intalni, carora le vom saruta piciorusele gingase.
De ce suntem asa de nepasatori? De ce nu ne gandim atunci cand “ne distram”, cand facem lucruri care ne fac sa ne simtim bine, nu ne gandim ca undeva, intr-un renumit Sp. Din aceasta tara, niste copii se privesc cu tristete o jucarie, si nu se pot bucura, fiind prea rapusi de boala. De ce? De ce suntem asa de rai? De ce nu ne uitam in urma. E mai bine sa ne fie noua bine si ei sa sufere, pana in ultima clipa a zilelor lor.